Drumul către succes

29 Dec 2019

Am petrecut o bună parte din săptămâna Crăciunului pe holurile clinicii de ginecologie din Cluj-Napoca, aproape de soția mea, așteptând să se nască al treilea copil al nostru (Nadia), și ulterior urmărindu-i dezvoltarea. Sunt fericit să raportez că atât mama, cât și copilul, sunt bine și acasă!

În cele aproape 7 zile petrecute pe-acolo, am citit/ascultat Never Split the Difference și, după ce am epuizat alte surse de articole, m-am dat pe Twitter (după o absență de 5 ani), unde am urmărit o dezbatere aprinsă (așa cum sunt dezbaterile pe Twitter) pornită de @dhh și @jasonfried (fondatorii Basecamp și co-autori ai câtorva cărți în care prezintă filosofia și principiile lor despre muncă).

Tema dezbaterii:

“If your company requires you to work nights and weekends, your company is broken”

Cu alte cuvinte, susținerea unui program de lucru sustenabil de ~40 de ore pe săptămână și încurajarea unei vieți echilibrate.

De cealaltă parte a dezbaterii, adepți ai “hustle porn” care susțin că ai nevoie de 60-80+ de ore pe săptămână, practic muncă neîntreruptă, pentru a avea rezultate semnificative, pentru a schimba lumea, pentru a deveni bogat.

O perspectivă prețioasă a venit la un moment dat din partea lui Tobias Lutke, fondator și CEO Shopify, care a descris abordarea lor sănătoasă într-un thread pe Twitter.

Experiența mea

Nașterea Nadiei este un eveniment special pentru familia noastră, iar perioada următoare va fi una de acomodare și intrare într-o nouă rutină. Sonia (8) și David (7) merg la școală, dar viața cu un bebe ne va schimba dinamica și rutina vieții.

Nu este alt loc unde aș vrea mai mult acum să fiu decât acasă, cu familia mea, de aceea sunt extrem de recunoscător pentru că la AirportLabs am reușit să construim o echipă specială și un mod de lucru sustenabil, care să-mi permită să lipsesc câteva săptămâni — atât cât am nevoie.

De un timp încoace, a devenit normal la noi ca noii tătici să petreacă 3-5 săptămâni acasă, cu familiile lor, concediu plătit. De fapt, acest lucru e o extensie naturală a principiilor după care ne organizăm, mai specific faptul că nu monitorizăm timpul lucrat și că avem o politică de zile libere nelimitate, necontorizate și plătite.

Dar cum am ajuns aici și cum e posibil ca o firmă cu mai puțin de 40 de oameni să opereze 24x7 sisteme critice în peste 20 de aeroporturi din lume, este o poveste frumoasă și complexă, dar lungă, de aceea în continuare mă voi concentra pe câteva elemente care au contribuit la scrierea ei.

Idei nesănătoase și principii de ajustare a cursului

Am început să lucrez full-time acum 16 ani, cu mult elan și entuziasm. La 20-21 de ani, cu o perspectivă optimist-naivă asupra vieții și, neavând alte responsabilități, mi-am făcut un plan:

Milionar până la 30 de ani

Planul era să mă concentrez exclusiv pe muncă, să trag cât pot de tare și să reușesc să strâng suficienți bani (de la 1 milion de euro în sus) ca să nu mai trebuiască apoi să muncesc pentru bani. Asta îmi va da libertatea să fac și alte lucruri, să aleg în ce vreau să-mi investesc timpul și viața.

Am pus bazele multor inițiative și proiecte în perioada respectivă, însă pe parcurs am descoperit că nu sunt dispus să fac bani cu orice preț, că nu doresc să-mi sacrific sănătatea, familia, relațiile și implicarea în activități sociale pentru nimic în lume.

Principiul de ajustare a cursului:

Viața e o călătorie către o destinație finală eternă, prin diverse stații intermediare. Nu am certitudinea că voi trece printr-o stație anume (“milionar până la 30 de ani”), însă călătoria în sine e importantă și nu merită sacrificată de dragul unei stații în care s-ar putea să nu ajung niciodată. Călătoria propriu-zisă merită valorificată la maxim.

Primii 2-3 ani de business vor fi mai grei, dar merită făcute sacrificii la început fiindcă apoi va fi mai ușor

Când am început să dezvoltăm AirportLabs, eram căsătorit de 6 ani, aveam o fetiță de aproape 4 ani și un băiețel de aproape 3 ani.

Am început în forță, iar sintagma “blood, sweat and tears” ne reprezenta cele mai multe zile, deși eram extrem de pasionați de ceea ce făceam. Nopți dormite pe sărite, weekend-uri și sărbători compromise, călătorii care începeau la 3:50 dimineața și se încheiau la 2 AM ziua următoare — sau peste alte 5 zile… era clar că ne îmbarcasem într-o călătorie pe care nu aveam certitudinea că o vom putea duce prea mult.

Primii 3 ani au fost o luptă continuă de supraviețuire. Când mă întrebau apropiații cum ne merge, obișnuiam să spun că ne-am aruncat de pe stâncă și ne coasem în grabă parașuta înainte să atingem solul, sperând că vom ajunge să zburăm.

Laitmotivul discuțiilor acasă era: “dragă, e greu acum și îmi ia mai tot timpul, dar numai să trecem și de pasul ăsta” — care pas se transforma în următorul și în următorul și tot așa, iar “mai ușor” era mereu chiar după colț. Până când am realizat că nu va mai fi niciodată ușor și nici puțin.

Principiul de ajustare a cursului:

Să creezi o companie și produse pentru o industrie de apex ca aviația e greu, dar să te menții și să crești într-un ritm sustenabil e MULT mai greu, de aceea este nevoie de un efort proactiv de organizare și de experimentare constantă pentru a o transforma într-o activitate sustenabilă.

De la optimist-naiv la optimist-rațional

Nu s-a întâmplat brusc, ci pe parcurs, ca naivitatea (va fi bine, va fi mai ușor, chiar dacă nu schimbăm nimic, pur și simplu se va întâmpla) să facă loc raționalului. Am început să acceptăm realitatea că nu va fi niciodată mai ușor și mai puțin, așa că ține de noi să ne organizăm într-un mod sustenabil care să ne permită să funcționăm ani și chiar decenii de-acum înainte.

Optimismul rațional înseamnă să înțelegi situația curentă, să stabilești unde dorești să ajungi și să faci pași în acea direcție menținând o atitudine optimistă și pozitivă în ciuda dificultăților. Nu există progres fără dificultăți, însă optimistul este combustibilul secret cu care navigăm printre ele.

De la “resurse umane” la specialiști în aviație

Am fost mereu o echipă prea mică pentru enormitatea provocărilor și proiectelor de care ne-am agățat. Cu cei din nucleul inițial al echipei ne știam de 6-10 ani iar unii dintre noi lucraserăm împreună în tot acest timp. Primii 15-20 de colegi care ni s-au alăturat au fost prieteni sau cunoscuți din cercurile noastre apropiate.

Pe acest fond de încredere maximă, precum și pe baza unor experiențe de lucru anterioare și principii dezvoltate în timp, am decis că nu vom ține evidența timpului lucrat și nici a zilelor libere. În schimb, am implementat un sistem de onoare bazat pe faptul că cei care ajung să lucreze cu noi își doresc să dea ce au mai bun profesional și că sunt responsabili și capabili să-și gestioneze timpul fără supervizare și fără permisiune exterioară.

Creștem specialiști în aviație, care își folosesc abilitățile și timpul pentru a crea împreună inovație într-o industrie de vârf, în care ciclurile tehnologice sunt extrem de lente, dar care are nevoie de inovație ca de aer. Nu poți face asta cu “resurse umane”.

Drumul către succes

În dezbaterea amintită mai sus se vorbește despre succes, însă divergențele de opinie apar instant fiindcă avem definiții diferite despre ce înseamnă succes.

Pentru mine, succesul se măsoară în calitatea vieții personale și spirituale, în calitatea relațiilor de familie, în implicare activă în comunitate, în oportunitatea de a-mi investi timpul de lucru în ceva semnificativ și, în ultimul rând, în independență financiară.

Succesul nu e o destinație ideatică, ci e un mod de viață echilibrat și sustenabil.

Fiecare posibil indicator al succesului vine însoțit de cel puțin un indicator de control — de exemplu, indicatorul de control al independenței financiare poate fi calitatea relațiilor din familie, dar și obținerea acelei independențe într-un mod etic și moral.

Perspectiva noastră trebuie să fie una pe termen lung, cu o definiție sănătoasă a succesului și fără compromisuri.

Drum bun!