Despre fundament și ancorare

“Cum îți așterni, așa dormi” spune un vechi proverb românesc. O variantă actualizată ar putea fi: “Pe ce fundament te formezi, trăiești”.

Trăim viața între preocuparea de a ne construi un fundament solid și dorința de a ne ancora în ceva semnificativ.

Fundamentul se referă la viziunea asupra lumii, raportarea față de Dumnezeu și conștientizarea identității proprii, exprimată prin valorile și virtuțile trăite. Adică să știi ce crezi și de ce; să ai un set de valori și principii după care să-ți trăiești cu adevărat viața. Un fundament solid ne asigură reziliența.

Ancorarea ține de misiunea personală și raison d’être. Căutăm să ne ancorăm în ceva mai mare decât noi înșine, să trăim viața plină pentru care am fost creați. Ancorarea e aspirațională și ne dă aripi să facem bine în lume.

Îmi place enorm cum lucrarea Laviniei Rus (stânga) și a lui Liviu Mocan (dreapta) exprimă ideea de ancorare în cer!

Cu toții navigăm pe marea învolburată a vieții, iar ancora aruncată în sus este singura cale spre viață, în fața iminenței naufragiului.

Așadar, întrebarea este: cum ne construim fundamentul și unde ne aruncăm ancora?