O săptămână la înălțime
26 Nov 2010Săptămâna asta am stat în picioare ~15 ore.
Mai corect spus e: am lucrat, stând în picioare.
Cam așa arată biroul meu improvizat:
[]: http://www.filipcte.ro/wp-content/uploads/2010/11/df19ef3e47e7442d8ca40ff01f1e0772_7.jpg
Concluzii
**1. Stând în picioare, nu-ți prea vine să arzi timpul. **
Eu l-am mai ars pe twitter și hacker news, dar am plătit-o, promit!
2. Pot să am 3-4 ore foarte productive de lucru în picioare.
Apoi devine mai greu, mai ales după-amiaza. Dar orele de lucru sunt adevărate!
3. Mă simt foarte bine dpdv fizic.
Nu zic că e doar de la statul în picioare (sau lipsa excesului de stat pe scaun), sunt sigur că are de-a face cu ce mănânc, cât efort fizic și exerciții fac și stilul de viață, în general. Dar, per ansamblu, am observat o îmbunătățire față de săptămânile trecute.
Și nici nu am febră musculară sau alte dureri. Dimpotrivă, nu mă mai dor umerii și spatele așa cum mă dureau uneori.
4. Seara sunt mai obosit, dar dorm mai adânc și mă trezesc fresh.
Parcă mă trezesc mai ușor dimineața devreme! Azi, de exemplu, m-am trezit cu 3 minute înainte să sune ceasul (adică la 5:57am)—gata de o nouă zi.
De-acum înainte
Mi-am propus să lucrez în fiecare zi câte 2-3 ore în picioare. Dimineața, când sunt cel mai odihnit. Apoi, pe scaun. Sau alternativ, o oră – o oră. Am de gând să găsesc modelul optim pentru mine.
Mă bucur că i-am inspirat și pe alții să încerce:
[]: http://www.filipcte.ro/wp-content/uploads/2010/11/d30226c264534c08b64d869108371cde_7.jpg
Mulți m-au întrebat de ce stat în picioare și nu mers pe jos sau cu bicicleta, de ce nu sport?
Ei bine, sunt 100% pentru mers pe jos și sport. DAR… adevărul e că deși conștientizez nevoia, fac prea puțin în privința asta.
Să lucrez în picioare e doar un pas mărunt către o viață mai sănătoasă și mai activă fizic. E un lucru extrem de simplu de făcut și simt că ajută. Dar tot e doar un pas.
Pentru cei care mergeți mult pe jos sau cu bicicleta am un enorm respect și îmi doresc să ajung și eu acolo.
Între timp, happy standing! :)