Concluzii “fără pâine”
15 Sep 2008[Spuneam aici][1] că încerc o săptămână fără pâine și nu am mai zis nimic despre asta.
[1]: http://www.filipcte.ro/18-08-2008/fara-paine-o-saptamana-planul/ “”
Așadar, nu a fost o săptămână, ci au fost 4 zile în care nu am mâncat pâine și m-am simțit foarte bine!
Apoi am plecat în Croația și am preferat câte-un sandwich sănătos, pe drum, decât câte-o salată seacă .
Mi-am dat seama că ai nevoie să fii în controlul mediului și a circumstanțelor. Acasă e simplu, pentru că nu am nici un fel de constrângeri alimentare…
Buuun, dar ce e mai important e că nu pâinea, în sine, este o problemă, ci consumul exagerat al ei și al oricărui aliment, de altfel.
Nu sunt pentru eliminarea de tot a pâinii, dar sunt pentru înlocuirea pâinii albe amelioratori cu pâine neagră integrală, cu ingrediente minime și pentru un consum limitat al ei.
În altă ordine de idei, azi mi-am luat biță :) . Plouă de numa’ în Oradea (deh, doar e 15 septembrie!), așa că încă n-am scos-o la o tură, dar de-abia aștept!
Cam atât…